Vrancea cunoscută patru secole ca Putna

De la sfârşitul secolului al XV-lea până în anul 1950 Vrancea de astăzi s-a numit Putna, iar pentru o perioadă scurtă a intrat în componenţa Regiunii Galaţi, pentru ca, din 1968, să se numească judeţul Vrancea.

Ţinutul Putnei, atestat documentar la 2 iulie 1431 şi Ţinutul Adjudului, atestat în 1460, împreună cu părţile dinspre răsărit ( Olteni ) se contopesc în 1591 sub denumirea de Ţinutul Putnei, condus de un staroste până la 1859. Printre starosti, s-au numărat şi cronicarii moldoveni Miron Costin -1688  şi Ion Neculce – 1732 .
Până la jumătatea secolului al XIX-lea, Ţinutul Putnei, cu reşedinţa în Focşanii Moldovei, a evoluat paralel şi în acelaşi ritm cu judeţul învecinat, Râmnicu-Sărat, cu reşedinţa în Focşanii-Munteni, condus de un căpitan de margine, cu aceleaşi atribuţiuni ca şi starostele. Între cele două unităţi administrative, despărţite de hotarul Milcovului, au existat continue legături economice, administrative, culturale, matrimoniale. La fel de adevărat este că la 1431 se vorbea despre Vrancea, atestată documentar ca „Varancha”, o denumire de origine traco-dacică. Potrivit istoricului focşănean Cezar Cherchiu, care a studiat în arhive despre istoria judeţului nostru, denumirea de Vrancea ar însemna pădure.

Două sate de graniţă au format oraşul Focşani Rezultat al contopirii satelor Stăieşti şi Brătuleşti, aflate pe hotar, aşezarea, cu numele Focşani, este atestată documentar într-o condică negustorească de la Braşov ( 1456 ) şi un document semnat de domnitorul Tării Româneşti, Alexandru Vodă, la 1575. Separat în Focşanii Moldovei şi Focşanii Munteni, ca centru administrativ al celor două ţinuturi, apoi judeţe, Putna şi Râmnicu-Sărat, târgul evoluează unitar ca o aşezare specific de graniţă, căpătând un accentuat caracter negustoresc. Rezistând grelelor încercări ale sec.XVII-XVIII (ciuma de la 1718, năvălirile tătarilor de la 1735 şi 1758, războaiele dintre anii 1768-1774 şi 1787-1792 dintre trupele ruso-austriece şi otomane), pustiirii din 1821, ciumei din 1828 şi deselor incendii, oraşul a cunoscut, în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, după unificarea sa, la 1862, o rapidă dezvoltare economică şi edilitară, culturală şi socială. Epoca Unirii, cu evenimentele sale dintre anii 1848-1866, îl înscriu în istoria naţională ca „Oraş al Unirii”: manifestările revoluţionare şi unioniste din iunie 1848, activitatea puternicului Comitet Unionist 1856-1859, alegerile pentru Divanurile ad-hoc – 1857, manifestările entuziaste prilejuite de alegerea lui Al.I.Cuza la Iaşi-5 ianuarie 1859 şi la Bucureşti – 24 Ianuarie 1859, activitatea Comisiei Centrale -1859-1862, Unificarea oraşului -1862. La sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, la Focşani apar şi se dezvoltă mici şi mijlocii stabilimente industriale şi comerciale (textile, pielărie, tăbăcărie), se înfiinţează şcoli primare şi gimnaziale, Liceul „Unirea”, Şcoala normală, Şcoala comercială, se trasează noi bulevarde, apar societăţi culturale (Liga culturală – 1851, Societatea filarmonică – 1907, Doina Vrancei – 1910, Biblioteca Publică – 1912). Se ridică principalele edificii edilitare şi culturale: Tribunalul Judeţean, Teatrul „Maior Gh. Pastia” – 1912, Mausoleul Eroilor – 1926, Ateneul Por – 1928, Banca Naţională, Palatul Telefoanelor. În Mărăşeşti trăiau acum cinci secole doar 50 de familii de ţărani răzeşi Atestat la 20 august 1455, într-un document emis de domnitorul Moldovei, Petru Aron. Până la sfârşitul sec.al XVIII-lea, aşezarea nu avea mai mult de 50 de familii de ţărani răzeşi. La jumătatea sec.al XIX-lea, zona aparţinea marilor moşii ale lui Constantin Catargiu şi Gheorghe Negropontes. Construirea căilor ferate Mărăşeşti-Bacău, Mărăşeşti-Focşani, Mărăşeşti-Panciu şi Mărăşeşti-Tecuci transforma localitatea într-un important nod de cale ferată. Înfiinţarea la sfârşitul sec.XIX şi începutul sec.XX a Fabricii de zahăr, a Fabricii chimice, a Fabricii de cherestea „Tişita” determină trecerea sa la statutul de oraş, în 1908. Cu eroicele lupte din vara anului 1917, în contextul Primului Război Mondial şi al Războiului Întregirii Neamului, Mărăşeştii îşi înscrie numele pe frontispiciul istoriei europene şi naţionale. Adjud, 500 de ani de istorie Aşezat la confluenţa râurilor Trotuş şi Siret, a celor două artere de circulaţie – spre nordul Moldovei şi spre Transilvania – Adjudul a devenit un important centru administrativ, comercial şi punct strategic militar. Ca centru administrativ al ţinutului cu acelaşi nume este menţionat într-un document al domnitorului Ştefăniţă Vodă (1517-1527), în timpul lui Petru Rareş şi într-o cronică polonă la 1566. In 1591, ţinutul intră în componenţa Ţinutului Putnei. La 1600, la Adjud au făcut joncţiunea cele două armate ale lui Mihai Viteazul, una venind din Tara Românească, alta din Transilvania, pe Valea Trotuşului, îndreptându-se apoi, spre Iaşi şi Suceava. Între 1787-1792, a devenit locul unor confruntări militare dintre armatele ruso-austriece şi otomane. În urma online casino acestor confruntări şi a deselor revărsări ale Siretului, locuitorii s-au strămutat la trei kilometri mai la sud, întemeind Adjudul Nou, atestat documentar la 1795. În a doua jumătate a sec.al XIX-lea, ca urmare a construirii căilor ferate Mărăşeşti-Bacău (1872) şi Adjud-Tg.Ocna (1884), a depoului de locomotive (1880), Adjudul devine un important centru feroviar care-i va influenţa benefic, economic, social şi demografic evoluţia sa din sec.al XX-lea. Odobeşti, centru viticol şi negustoresc Ca aşezare umană, este atestată documentar odată cu înfiinţarea Episcopatului cumanilor la 1227. O hotărnicie dată de domnitorul Moldovei, Miron Barnovski delimita moşia târgului Odobeşti la 17 septembrie 1626. Îndeosebi ca centru viticol şi negustoresc, Odobeştii cunosc un ritm mai intens de dezvoltare în sec.XVIII-XIX. La 1861 devine comună urbană. Panciu, o istorie zbuciumată A luat fiinţă la începutul sec.al.XVIII-lea, dezvoltându-se îndeosebi ca un centru negustoresc, de legătură între zona de munte cu aceea de deal şi de şes şi ca centru viticol. La începutul sec.XIX devine târg, pentru ca, la jumătatea secolului să devină comună urbană. Pustiit de marele incendiu din 1869, reclădit, cade sub efectele distrugătoare ale cutremurelor din 1894 şi 1940. De fiecare dată se reface prin eforturi aproape dramatice şi revine în viaţa judeţului ca unul dintre importantele sale centre administrative, comerciale şi viticole. Cum au dispărut sate şi cum au apărut comune noi Despre localităţile actualului judeţ Vrancea putem spune că în anul 1960 au dispărut satele Pomii Cucilor , Sesu cu Plopi şi Rudari. Acum ar fi făcut parte din comuna Gura Caliţei . În 1968 au mai dispărut satele Şipotele , Sasu , Băncilă ,Capoteşti, Căpătanu,Teiş,Gugeşti, Paraschiveni, Slobozia Câmpineanca , Slobozia Vidraşcu, Roşculeşti, Teii , Sălcuţa, Odobasca- Coteşti,Livedea , Nemţari , Fitioneşti-Pisc , Gugeşti-Fabrică, Poiana, Maluri Râmnic, Cucueţi, Poiana- Părului , Paraipani, Zăbrăuţi, Grumăzeşti ,Ogoarele, Obileşti, Runcu, Dimaci, Dumbrăviţa – Butuceni, Dumbrăviţa -Nouă, Tufele , Boteşti,Palanca , Toharca, Căliman, Cucuieţii de sub Măgură, Rotăreşti, Vulturu de Sus. Au apărut în schimb comunele Garoafa, Poiana Cristei, Tătăranu, Vintileasca , Vizantea- Livezi, Gura-Caliţei.Acum o sută de ani  în tabloul administrativ al zonei de azi a judeţului Vrancea  existau unele localităţi  care azi  nu mai apar în nomenclatorul localităţilor .

Sursa: adev.ro/mnhyo0

În Vrancea arhaică există din moşi strămoşi un obicei care se mai păstrează şi astăzi în Podu – Nărujii, un sat mic, ţinut ca în căuşul palmei, de platoul înalt, aflat între comunele Năruja şi Nistoreşti. Cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului, când întreaga suflare creştinească se pregăteşte pentru naşterea Mântuitorului nostru Iisus Cristos, stăpânul casei îşi ia securea şi pleacă la pădure, să aleagă şi să aducă cel mai frumos brad de împodobit, căci bradul e semn de reînnoire şi trăinicie şi nu trebuie să lipsească din nicio casă. De obicei, tatăl este însoţit de fiul mai mare, ce are ocazia să preia tradiţia de la părintele său, care îl învaţă tainele căutatului prin pădurea deasă a celui mai viguros brăduţ. Căci nu orice brad ajunge într-o casă de gospodar. Băiatul curios stă în preajma tatălui care-i arată cărările de urmat şi semnul că acela este bradul brazilor şi alesul aleşilor.

Cum să alegi un brad fără să superi pădurea…
Gospodarii ştiu cum să îmbuneze pădurea, să le mai dea un brad şi anul care vine.„Aveam vreo 10 ani când taica m-a luat cu el în pădure. Eram copil, zăpada mare, înotam prin troiene, dar n-am avut curaj să mă plâng. Fiul meu a avut noroc de iarnă, până acum e uşoară, aşa că am pornit pe seară, pe cărări de munte, numai de noi ştiute, prin goluri ferite unde, de obicei, cresc cei mai frumoşi brăduţi. Sorin s-a descurcat foarte bine, i-a plăcut şi am ales şi un brad pe cinste”, ne povesteşte Gicu Chilian, din Podu Nărujii, pe care l-am găsit pregătit să întâmpine Sfântul Crăciun. „Tata m-a învăţat ce să fac, unde să caut, să nu supăr pădurea”, spune Sorin. Curioşi să aflăm cum poate să facă acest lucru, nu reuşim să-l convingem pe Sorin să ni-l divulge. „E secretul nostru, al vrâncenilor de la munte!”, spune Sorin mândru nevoie mare; de acum a intrat în rândul bărbaţilor.„Să nu vă supăraţi, dar  e vorba de o taină mare, ceva ca să înmulţească, să îndesească puieţii, să avem ce aduce acasă şi anul care vine”, ne spune Gicu Chilian.

Primul vizitator: un bărbat, ca să ai noroc tot anul

Ajunşi acasă, încep împodobitul. Gospodina cheamă copiii să aleagă cele mai frumoase globuri şi ghirlande. Ultimul glob, din vârf, este aşezat de  bărbatul casei, pentru noroc şi prosperitate. „Aşa este obiceiul în satul nostru. Bunica mea spunea mereu că bărbatul este cel care aduce prosperitate, are grija familiei şi tot el este fala casei”, ni se explică.

Luminiţele din brad nu se aprind până când nu răsare prima stea, altfel acest moment aduce ghinion. Bătrânii spun că, dacă în această seară îţi trece pragul un bărbat, vei avea noroc un an de acum înainte. Dacă trece o femeie, ghinionul se va ţine scai de tine. Nicoleta şi Gicu Chilian au fost norocoşi pentru că, la vreme de seară, le-a trecut pragul un bărbat, prieten cu gospodarul casei. O ţuiculiţă caldă şi parfumată, din prună adevărată, de Năruja, dezleagă limbile şi glumele, să mai treacă nerăbdarea celor care-l aşteaptă pe Moş Crăciun. El va aduce daruri: o păpuşă frumoasă, maşini, tractoare şi multe altele despre care părinţii i-au scris din timp. Când bradul este gata şi copiii dorm deja, îşi face apariţia discretă Moş Crăciun… Din bătrâni se spune că, dacă în această noapte cerul va fi senin şi cald pe afară, vremea va fi frumoasă, numai bună de petrecere până după Sfânta Bobotează. (Janine VADISLAV)

P.S.: Mulţumim doamnei Adriana Bratie, directorul Căminului Cultural Năruja, pentru ajutorul oferit la documentarea acestui material

Constantin Crăciun merge la Palatul Elisabeta cu două piese uriaşe de şah şi mai multe mesaje pentru familia regală Constantin Crăciun, cunoscut sub numele de “ţăranul sărac”, a fost invitat la Garden Party, eveniment organizat duminică de Casa Regală la Palatul Elisabeta, pentru a sărbători ziua de 10 mai, Ziua Regalităţii.

Apasa aici pentru a vedea continuarea.

Asociaţia ”Caballus” din Vrancea, organizaţie non-guvernamentală, a deschis recent primul club de echitație oficial, la Năruja. Asociația dispune de instructori autorizaţi care-și propun să-i învețe pe doritori ABC-ul echitației. Sâmbătă, la Năruja, a avut loc deschiderea oficială a Clubului de Echitaţie “Caballus”.

Pe o vreme superbă, invitaţii au avut posibilitatea să afle câteva din secretele echitaţiei, alături de instructorii clubului. Preşedintele Clubului Caballus, Maricel Soare, a explicat celor prezenţi regulile de bază pentru cei care vor să practice acest nobil şi frumos sport, iar publicul a fost invitat, ulterior, la o scurtă şedinţă de călărie.

Duminica, 29 octombrie 2017, in localitatea Naruja, a avut loc inaugurarea unui nou punct de lucru al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta “Anghel Saligny” al judetului Vrancea.

Un executor judecătoresc şi un avocat, ambii îndrăgostiţi de cai, au deschis un club de echitaţie, departe de zgomotul oraşului, aproape de munţii Vrancei.

Singurul club de echitaţie din judeţul Vrancea, numit „Caballus“, se află la 65 de kilometri de oraşul Focşani, în staul Podu Nărujei din comuna Năruja, iar prorprietarii lui sunt doi prieteni: executorul judecătoresc Corneliu Bercariu şi avocatul Marcel Soare. Amândoi susţin cu tărie că prin echitaţie se poate face educare spiritului uman. Clubul e destinat atât celor care au mai călărit, cât şi celor care nu au mai avut niciodată o asemenea experienţă. Iar instructorii autorizaţi pentru această activitate sunt chiar cei doi amici care au înfiinţat clubul.„Toată copilăria mea am tânjit după un cal. Părinţii mei nu aveau, dar în schimb avea un vecin, iar eu, când prindeam calul, una-două îl călăream. Aşa că, atunci când s-a ivit posibilitatea să deschidem acest club, am fost cel mai bucuros. Am vizitat câteva centre din ţară şi am pornit de la doi cai, un mascul şi o femelă. Ulterior am mai adus un cal din rasa Huţul, singura rasă autentic românească, iar astăzi avem în total 11 cai, dintre care doi ponei. Consider această activitate mai mult o pasiune şi mai puţin o afacere. Din echitaţie nu poţi să fii milionar decât dacă ai fost miliardar. Echitaţia este un sport nobil, care necesită costuri substanţiale, nu un sport de masă“, spune Corneliu Bercariu. El adaugă că, împreună cu colegul său, se străduieşte să transmită tuturor oamenilor această pasiune, încercând că demonstreze în primul rând cât de inteligenţi sunt caii.

După cum dau asigurări cei doi vrânceni, caii ar fi şi superiori câinilor, prin fidelitatea lor şi prin modul în care răspund la comenzi. Pentru că cei doi prieteni sunt extrem de ocupaţi în viaţa de zi cu zi, nu pot fi prezenţi la club decât în perioada weekend-ului, timp pe care însă îl folosesc la maximum. Echitaţie, un sport solicitant „Avocatura este de luni până vineri, iar de vineri după-amiaza şi până duminică seara venim la cai. Este mai mult decât o pasiune. Unii vor maşini, alţii vor motociclete, alţii vor să schieze, iar eu mi-am dorit cai. Înainte de a fi avocat, am făcut Facultatea de Zootehnie şi Medicină Veterinară, deci sunt şi inginer zootehnist şi cunosc foarte bine calul. Sportul călare este iubit de foarte multe persoane, dar foarte puţini îl şi practică. Este un sport solicitant. După 20-30 de minute pe cal, resimt acelaşi efort pe care l-ar face cei care aleargă şapte ture de stadion“, explică şi avocatul Marcel Soare. Potrivit proprietarilor clubului, în echitaţie trebuie să fii foarte precis, foarte ferm şi foarte categoric, iar punctualitatea este un element esenţial. Şefii Clubului „Caballus“ ţin să-i asigure pe cei care sunt dornici să vină să călărească că echitaţia nu este o simplă joacă alături de cai, ci un sport nobil, care presupune atenţie şi dăruire. De aceea, o mare grijă este acordată cailor, diversificaţi ca rasă, care zilnic sunt plimbaţi pentru a fi relaxaţi şi a oferi satisfacţie maximă clienţilor. „Pasiunea noastră pentru cai ne ajută să facem totul cu maximă plăcere. Potcoavele, suplimentele alimentare, vaccinurile şi deparazitarea sunt lucruri pe care le avem permanent în atenţia noastră. Eu zic că cei care vin aici sunt încântaţi şi mulţumiţi, bucurându-se atât de cai, cât şi de frumuseţea zonei. Este o linişte deplină. Recent, am fost asaltat de elevi de la mai multe şcoli din judeţ, dar şi de copii cu dizabilităţi. Pe toţi i-am ajutat să călărească şi parcă a funcţionat ca o terapie această activitate“, adaugă Corneliu Bercariu. Infrastructura, un obstacol Pentru a atrage turiştii în zonă, locaţia dispune şi de locuri de cazare, zece în prezent, anul viitor urmând să fie deschisă o nouă cabană, de patru locuri. Speranţa celor doi vrânceni este să realizeze cu primăria din localitate un parteneriat pentru obţinerea de fonduri europene necesare realizării lucrărilor de infrastructură, în momentul de faţă iubitorii de drumeţii şi de cai ajungând destul de greu la club, din cauza drumului plin de bolovani pe o distanţă de aproximativ doi kilometri.

Tot anul viitor, se doreşte diversificarea activităţilor cu caii clubului, urmând să fie organizate drumeţii călare către stâna europeană aflată în proprietatea Obştii Năruja, la opt kilometri de club, cu posibilitatea înnoptării turiştilor la stână, pentru a avea parte şi de un tratament gastronomic tradiţional. Asociaţia de echitaţie din Vrancea este o organizaţie non-guvernamentală specializată şi numără în prezent 45 de membri cotizanţi. Cei care doresc să devină membri plătesc o cotizaţie de înscriere de 20 de lei. Odată obţinut acest statut, de membru al asociaţiei, persoanele care vin să ia cursuri de echitaţie plătesc 60 de lei pentru o oră de instruire pe cal. Pentru persoanele din afara asociaţiei, tariful pentru o oră de călărit este de 80 de lei. Cum se ajunge la Clubul „Caballus“ Traseul pe care se poate ajunge la cabană este următorul: Focşani – Boloteşti – Vidra – Valea Sării – Năruja – Podu Nărujei (drum asfaltat). În Podul Nărujei, pe drumul spre Nistoreşti, se face un drum de ţară la stânga, într-o mică intersecţie în care se găseşte o troiţă. De acolo se mai merg 2 kilometri şi se ajunge la club.

Vrâncenii au participat, duminică 28 iunie 2015, la cea de-a XXXIII-a ediție a Concursului Interjudețean de Muzică Populară „Comoara Vrancei“, ce a avut loc loc la Năruja, eveniment organizat de Consiliul Județean, Centrul Cultural, Primăria și Consiliul Local Năruja, Obștea și Căminul Cultural „ Popa Şerban“ din Năruja.La eveniment au fost invitaţi 35 de soliști vocali, solişti instrumentişti, grupuri vocale şi grupuri instrumentale, care provin de la Şcoala Populară de Arte Suceava, Dolhasca și Fălticeni;
Centrul de Cultură şi Educaţie pentru Tineret Lieşti; Centrul Cultural Dunărea de Jos Galaţi; Şcoala Populară de Arte Carmen Saeculare Neamţ; Centrul pentru Cultură şi Artă Neamţ, dar și din județul Hunedoara. De asemenea au participat și artiști din Vrancea, respectiv din localitățile Nereju, Moviliţa, Ciorăşti, Paltin, Spulber, Nistoreşti şi Năruja.

„Evoluţia artistică a participanţilor a constat în:  interpretarea obligatorie a două cântece, o doină sau o baladă; un cântec de joc (cu acompaniament), ambele reprezentând creaţia populară a zonei etnofolclorice din care provine. Acompaniamentul concurenţilor a fost asigurat de Orchestra Ansamblului Ţara Vrancei, dirijor prof. dr. Maricel Ghinea. Juriul a fost format din: Preşedinte – Gheorghiţa Nicolae, redactor-producător la Societatea Română de Televiziune; Membru – Ileana Vieru, redactor muzical la Societatea Română de Radiodifuziune; Membru – Prof. dr. Maricel Ghinea, dirijor al orchestrei Ansamblului Folcloric Ţara Vrancei. Festivalul Concurs Interjudeţean de Muzică Populară COMOARA VRANCEI a fost prezentat de realizatoarea de evenimente culturale de la Radio România, Violeta Ianculescu“, se arată într-un comunicat semnat de prof. dr. Liviu Nedelcu, directorul Centrului Cultural Vrancea.

Desi s-a nascut in mahalaua Bucurestilor, la 1858, el si-a luat numele Delavrancea in semn de apreciere pentru stramosii sai, tatal sau, Stefan Tudorica Albu, fiind descendent dintr-o familie de ciobani vranceni. De altfel, acest mare roman nu i-a uitat pe oamenii din Vrancea atunci cand a fost ministru al Lucrarilor Publice, raspunzand pozitiv unui memoriu al mocanilor care in 1911 deplangeau starea dezastruoasa a soselei care pleca de la Focsani si facea legatura, prin munti, cu Transilvania, practic actualul DN2 D de azi, Focsani-OjdulaCovasna.