Aflată în inima Munților Vrancei, la o distanță de 55 km de municipiul Focșani, comuna Năruja este una din cele mai frumoase localități ale ținutului. Aici trăiesc oameni harnici, frumoși la chip și suflet, oameni care știu foarte bine să îmbine rugăciunea cu munca.
Parohia Năruja are două biserici : biserica parohială cu hramul SF.Cuv.Parascheva, monument istoric cu o arhitectură deosebită datând din anul 1788 și o biserică cu hramul Sf.Împ.Constantin și Elena, construită după evenimentele din Dec.1989.
Ca toate satele din Vrancea arhaică comuna Năruja are mai multe sate, răsfirate pe dealurile din jur, distanța dintre ele fiind destul de mare.
Credincioșii din satul Podul Nărujei al comunei trebuiau să străbată o distanță de 3 km pentru a ajunge în duminici și sărbători la Sf.Liturghie și aceeași distanță trebuia parcursă atunci când duceau pe cineva drag la cimitir.
Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Epifanie al Buzăului și Vrancei, pe 10 oct. 1996 s-a sfințit locul și s-a pus piatra de temelie a noii biserici cu hramul Sf.Împ.Constantin și Elena. Biserica este construită din zid în stil moldovenesc, cu trei turle, una mare centrală, deschisă și două mai mici. Lucrările de zidire s-au terminat în anul 2000, iar cele de pictură, executate de pictorul Nicolae Govoreanu din Blaj, în anul 2003, an în care a avut loc și sfințirea ei , pe data de 21 septembrie. Biserica a fost dotată cu străni și iconostase și cu tot mobilierul necesar bunei desfășurări a cultului divin.
Concomitent s-au construit clopotnița din lemn, gardul de împrejmuire din zid, pe o distanță de 250 m liniari și o Casă de Prăznuire care, din lipsa banilor, nu a fost finalizată atunci.
În anul 2009 la Parohia Năruja se înființează postul II, post pe care va fi numit tânărul preot Horațiu-Petre. P.C.Sa a dus la bun sfârșit lucrările de amenajare a Casei de Prăznuire : s-a pus faianță și gresie, lambriu din lemn, s-au gletuit pereții, apoi a fost dotată cu mobilier, mese, scaune, vesela necesară bunei desfășurări a activității social-filantropice din această parohie. Tot aici se fac parastase și pomeniri celor plecați dintre noi, accesul la toate utilitățile oferite fiind gratuit. Casa are la etaj o încăpere pentru cancelaria parohială..
În anul 2011 s-a introdus încălzire centrală cu combustibil solid (lemn), întrucât sobele nu reușeau să încălzească suprafața foarte mare a bisericii. Tot acum s-a zidit un lumânărar din zid cu acoperiș din tablă și cu hote din inox.
Toate acestea au fost binecuvântate și sfințite de chiriarhul locului, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Epifanie al Buzăului și Vrancei în data de 9 septembrie 2012.
La slujba de sfințire a participat un număr mare de credincioși din parohie și din zonă și un sobor impresionant de preoți și diaconi, care au slujit alături de ierarhul lor.
A fost remarcată activitatea tânărului preot Bratie Horațiu-Petre atât de către Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Epifanie, cât și de protoiereul de Panciu, P.C.Preot Daniel Merloiu.
I-a fost recomandat P.C.Sale să continuie lucrarea pastoral-misionară și socială în parohie, alături de preotul paroh Vasile Bratie.